Găsesc bricheta cu Sonar 2012. E singura pe care o mai am în cameră în amintirea pachetelor goale de Kent, Marlboro si Lucky. Aprind un bețișor parfumat cu miros de mosc alb. Deși mirosul este unul prea înțepător pentru gustul meu, aceeași esență mă liniștește, mă duce-n vremea lămpilor cu gaz, cu lumânări groase ce croiesc drumuri de ceară pe masă, lumea discuțiilor despre poezie, mister și Zburători.
Deschid cartea lui Nietzsche si deja mă copleșește: am lăsat-o de atâtea ori, dar simt nevoia s-o termin. Îmi iau caietul și creionul și încep să notez iar, în sir orizontal, cuvintele cheie. Îmi place s-o citesc in diferite stari afective.
Chestia asta dintre mine și Nietzsche- atracție- a devenit relație. Mă fascinează de fiecare dată când îi citesc lucrările și îmi omoară sufletul, de fiecare dată, cu greutatea cuvintelor sale. Uneori îl înțeleg, alteori nu vreau sa știu ce spune, iar de cele mai multe ori, nu pricep o samanta de in din ce vrea să spună.
"Ce-ai vrut să zici cu asta?!" Îmi notez iar în caiet și îmi zic: Cred că se referă la păcatul originar sau poate fi vorba și de resurse vs supraviețuire. Niciodată nu-mi pot face mintea să tacă, mai ales când vorbesc în termeni utilitariști.
„O, Zarathustra. știu totul, știu că te-ai simțit părăsit tu, unicul, acolo, în mulțime... . Asta-i învățat-o de-acuma, și că la oameni te vei simți întotdeauna sălbatec și străin”. Erau gândurile pe care eu-observatorul meu- le-am auzit intreaga seara.Cand m-am trezit într-un ocean cu oameni si care, nu ma lasau să respir.
O singură clipă mi-a luminat propria înmormântare, când pentru o secundă am fost salvată și pierdută-n ochii lui, ai nu știu cui. Îl știu pentru că-l simt, dar nu-l știu pentru că nu-l cunosc. Și ce primează în lumea asta, a mea,a lor? Simțirea sau cunoașterea?
E simplu, iar simplitatea sa e complicată.
N-am niciun argument solid pentru a-mi susține cauza. În fine, mi-am amintit de el și am ținut să-l scriu, căci merită ceva din el să fie aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu